vineri, 19 martie 2010

Cronica a spectacolului "Amadeus"- preluata de pe Radio Romania muzical

''Amadeus'' - o nouă premieră

Joi, 4 Martie 2010 , ora 10.13
O nouă premieră - 2 martie 2010, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti, seria spectacolelor din cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess". Amadeus este rezultatul împletirii muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart cu fragmente extrase din piesa de teatru omonimă, semnată de Peter Schaffer, dar şi din corespondenţa compozitorului austriac.

Pusă în scenă de tânărul regizor Marcel Ţop, iniţiativa a însemnat totodată şi o dovadă că din cinci solişti ai Operei bucureştene, membrii unui grup coral şi cei ai unui cvartet cu pian - conduşi dirijoral de Ciprian Teodoraşcu, poate fi construită o poveste melancolic-tragică, în care nu ştii sigur cine este "victima" - Mozart sau Salieri? - personaje ce au fost interpretate de actorii Răzvan Oprea, respectiv Marius Bodochi.

Un spectacol despre invidie şi mediocritate la intensitate maximă, în care actorul Marius Bodochi - pe care am avut prilejul să-l admirăm şi în postura de cântăreţ - a reuşit să se transforme, aparent foarte uşor, dintr-un Salieri bine intenţionat şi serviabil într-unul răzbunător, capabil să ucidă. Dacă ar trebui să rezum spectacolul "Amadeus" în câteva cuvinte, le-aş alege pe următoarele: expresivitate, forţă şi profesionalism.


Alexandra Cebuc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu