Simonida Lutescu, Marius Bodochi si Vasile Chisiu

Costume din spectacolul "Amadeus", regia Marcel Top, Opera Nationala Bucuresti
Design costume: Anca Cernea
Realizare costume: Mihaela Drafta si Romanita Iovan
Pictorial de: Cristina Nichitus
Fashion editor: Madalina Dragoi
Make-up artist: Adriana Haloiu, Dior Romania
Hair stylist: Cristina Toana
Asistent hair stylist:Cati Matei
Pictorial de moda realizat pentru revista "Ce se intampla, doctore?"

Cronica a spectacolului "Amadeus"- preluata de pe Radio Romania muzical

''Amadeus'' - o nouă premieră

Joi, 4 Martie 2010 , ora 10.13

O nouă premieră - 2 martie 2010, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti, seria spectacolelor din cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess". Amadeus este rezultatul împletirii muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart cu fragmente extrase din piesa de teatru omonimă, semnată de Peter Schaffer, dar şi din corespondenţa compozitorului austriac.

Pusă în scenă de tânărul regizor Marcel Ţop, iniţiativa a însemnat totodată şi o dovadă că din cinci solişti ai Operei bucureştene, membrii unui grup coral şi cei ai unui cvartet cu pian - conduşi dirijoral de Ciprian Teodoraşcu, poate fi construită o poveste melancolic-tragică, în care nu ştii sigur cine este "victima" - Mozart sau Salieri? - personaje ce au fost interpretate de actorii Răzvan Oprea, respectiv Marius Bodochi.

Un spectacol despre invidie şi mediocritate la intensitate maximă, în care actorul Marius Bodochi - pe care am avut prilejul să-l admirăm şi în postura de cântăreţ - a reuşit să se transforme, aparent foarte uşor, dintr-un Salieri bine intenţionat şi serviabil într-unul răzbunător, capabil să ucidă. Dacă ar trebui să rezum spectacolul "Amadeus" în câteva cuvinte, le-aş alege pe următoarele: expresivitate, forţă şi profesionalism.

Alexandra Cebuc

Impresii despre spectacolul Amadeus, preluate de pe http://andibob.wordpress.com

Ritualurile invidiei. Martiriul perfectiunii

1. UN SALIERI OARECARE. Am putea să-l numim Peter Schaffer. Scrie acest dramaturg englez o piesă în care fictionalizează o rivalitate legendara, dorind să impună un zvon despre moartea lui Mozart. L-a impus. A scris o piesă atât de bună încât, azi, în afară de exegetii seriosi ai acestui compozitor, mai toată lumea crede că Mozart a fost otravit.

2. UN SALIERI SPAȚIAL. Ar apărea la balcon… ca o fantomă, la finalul reprezentatiei, sinele creator in lupta cu nimicnicia umana care-l saboteaza. Piesa lui Schaffer, dar în regia sa surprinzator conturată de ingeniozitatea cu care mizanscena marchează spatii spirituale, folosind geometriile elegante ale Foaierului Galben al Operei Nationale din Bucuresti. Părelnicul Marcel Țop, cel care a mânuit cu foarte mare grijă licenta dramaturgică a lui Schaffer. Țop nu crede zvonul, dar întelege perfect cantitatea de rivalitate artistica dizlocată de jocul sugestiilor.

3. UN SALIERI MAI MARE DECÂT UMBRA SA. Senzualitatea naturala a acestui actor transcende rolul pe care maturitatea si inteligenta sa scenică îl stăpânesc cât se poate de bine. Dar…cine a mai pomenit un Salieri care să vorbească despre abstinentă si renuntare la plăcerile vietii în favoarea creatiei, despre propria sa meschinărie în preajma miracolului componistic mozartian si, totusi, să fie privit cu plăcere si totală întelegere?? Un contre-emploi atât de inspirat induce simpatia publicului pentru personajul detestabil, care tot încearcă să-si justifice puseele de mediocritate asumată printr-o noblete sufletească…ascunsă!! Marius Bodochi străluceste si în rolul unui martir al perfectiunii. Al celui care întelege Geniul în umbra căruia trăieste, dar care nu îl poate accepta. ‘Focul ce nu se stinge niciodată…’
Înainte de a-i critica singura neglijenta din această piesă, trebuie să omagiez extraordinara generozitate cu care MB îi ajută pe toti colegii săi: atentia pe care le-o acordă, finetea cu care jocul său intră în umbră uneori, pentru a le permite si lor să strălucească (Răzvan Oprea, magnific în scena Requiem-ului, vocea Simonidei Lutescu – un ‘elixir al dragostei’, iar prezenta sa scenica ... fascinanta).

4. CÂRCOTELI. Doar pronuntia cuvintelor italiene era defectuoasă la Salieri. Tocmai la personajul care trăise până la 16 ani în Italia? Ar mai fi un defazaj la scenografie (fundal neinspirat, probabil dorea să sugereze 2 coloane de marmură?). În rest, această piesă celebrează inteligenta dramaturgică, muzica divină si anxietătile creatoare.

Articol despre spectacolul Amadeus, preluat din ziarul Ring

Mirela Pipirig 16.03.2010

„Amadeus”, in regia lui Marcel Top

REGAL. Spectacol de exceptie la Opera

Opera Naţională Bucureşti vă invită astăzi la spectacolul „Amadeus”, ce reuneşte textul omonim semnat de Peter Schaffer cu scrisorile lui W.A. Mozart şi muzica celebrului compozitor.

Evenimentul se va desfăşura în foaierul galben al Operei, începând cu ora 18.30. Sub bagheta tânărului regizor Marcel Ţop, studioul Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess” în colaborare cu Fundaţia „Ileana Mustatză“ propune publicului o întâlnire extraordinară cu muzica lui Mozart, ce va fi reunită cu textul piesei de teatru „Amadeus”, de Peter Schaffer.

Spectacolul, care prezintă traseul unui destin necruţător plecând de la biografia marelui compozitor, îi va avea în distribuţie pe actorii Marius Bodochi (Salieri) şi Răzvan Oprea, în rolul lui Mozart. În ceea ce priveşte partiturile, acestea vor fi interpretate de soliştii Operei Naţionale Simonida Luţescu, Mihaela Işpan, Şerban Cristache, Vasile Chişiu şi Marius Boloş. Artiştii vor fi acompaniaţi de pianista Lidia Butnariu. Astfel, cei care sunt admiratorii celebrului compozitor sunt aşteptaţi la o întâlnire extraordinară cu muzica lui Mozart şi povestea sa de viaţă.

A câştigat premiul pentru cea mai bună regie
Marcel Ţop este unul dintre regizorii apreciaţi atât de public, cât şi de critici. Încă din 1998 a câştigat premiul pentru cea mai bună regie cu piesa „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu. De asemenea, în 2006 a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol cu „Edmond”, la Gala „Comedia ţine la tineri”.

Fotografii din spectacolul Amadeus, regia Marcel Top, Opera Nationala Bucuresti

Foto: Simina Cojocaru, FIM


Foto: Simina Cojocaru, FIM

Foto: Adi Tudose, ONB

Foto: Simina Cojocaru, FIM

Foto: Adi Tudose, ONB

Foto: Adi Tudose ONB

Foto: Simina Cojocaru, FIM

Foto: Simina Cojocaru, FIM

Foto: Simina Cojocaru, FIM

Foto: Simina Cojocaru, FIM

Data urmatoarelor reprezentatii cu spectacolul "Amadeus"

Urmatoarele reprezentatii cu spectacolul "Amadeus"

16 martie 2010, ora 18:30
23 martie 2010, ora 18:30

Aplauze la premiera spectacolului Amadeus, 2 martie 2010

Impresii despre Marius Bodochi in spectacolul Amadeus, preluate de pe saitul http://mariusbodochi.wordpress.com, sait intretinut de fanii actorului

Va spuneam saptamana trecuta ca la cat de greu s-a nascut spectacolul asta sigur va iesi ceva minunat. Nici macar nu banuiam despre ceea ce avea sa fie vorba desi ma asteptam sa fie ceva foarte special si asta din cauza ca regizorul spectacolului este Marcel Top. Mai vazusem doua spectacole de-ale lui si de fiecare data am fost incantata de rezultat. Cateva cuvinte despre spectacol o sa va spuna chiar Marcel.

Eu o sa va spun doar cateva din lucrurile care m-au impresionat:

• In primul rand ideea de a face un spectacol interdisciplinar teatru si muzica in acelasi loc, e ceva cu totul special trebuie vazut, cuvintele mele sunt prea sarace ca sa exprime si apoi fiecare simte intr-un anumit fel, pentru mine a fost o bucurie totala, nu am mai vazut asa ceva pana acum, dar ma bazez pe Marcel Top ca o sa mai vad
• Faptul ca spectacolul incepe in foyerul verde de la parter si spectatorii urca in sala impreuna cu gazda, Salieri
• Un detaliu extraordinar care mi-a placut e scaunul cu rotile modificat: spatarul este inlocuit cu un violoncel superba ideea
• O surpriza extraordinara a fost Razvan Oprea ca actor imi place dar nu stiam ca are o voce asa de frumoasa
• A si legat de asta si Marius a cantat, daca ati vazut “Regina mama” sigur l-ati auzit dar aici este pus in valoare de o partitura destul de bogata la capitolul canto. Ar fi putut fi si solist la opera daca nu alegea actoria.
• Interpretarea lui Marius toata dar m-a impresionat mult in partea de inceput cu Salieri batran. Interpretarea lui este extraordinara, iti trebuie multa munca sa tremuri din toate incheieturile sa ai ticuri de om batran sa te misti ca un om batran.
• Costumele. Chiar vreau o poza cu Marius in costumul din Amadeus poate ma aude cineva acolo sus

Si ar mai fi si altele dar cum n-am prins un loc foarte bun am pierdut mare parte din interpretare si nu vreau sa bat campii. Cel putin am stat langa muzicieni si asta m-a facut fericita. Data viitoare o sa am grija sa prind un loc cu mai multa vizibilitate. Aici ar fi ceva de spus ca nu sunt locuri numerotate deci daca te bagi in fata apuci loc bun daca nu, nu. Eu daca eram printre organizatori numerotam locurile, in felul asta impresia lasata publicului ar fi fost mai buna din punct de vedere al organizarii. Dar pe total spectacolul este foarte bun si merita sa-l vedeti, mai ales daca va place muzica pentru ca e cu foarte multa muzica. Din punctul meu de vedere mica lipsa din organizare se poate trece cu vederea daca te gandesti la castigul afectiv pe care il ai dupa asa un spectacol.

Sper ca v-am facut curiosi si ca o sa mergeti sa-l vedeti. Mai jos gasiti distributia.

Urmatoarele reprezentatii sunt la Opera Nationala marti 16 si 23 martie.

Blogul oficial al spectacolului il gasiti aici.

Biletele le puteti lua de la casa de bilete de la Opera sau de pe bilet.ro.

Impresii despre spectacolul "Amadeus", preluate de pe http://pandoras.realitatea.net

“Sunteţi cu toţii cu nasul pe sus, dar asta nu vă ascunde fundurile!” de Ioana Piscociu

A răsunat cu patos vocea de dincolo de scaunele scârţâinde de lemn, pe care zăceau în admiraţie trupuri masive de spectatori. „Off! De ce n-am 1,85 ca să-i pot vedea grimasele”. Îmi lungesc gâtul. Încerc să mă ridic de pe scaun, dar laptopul mi-alunecă din braţe. Am ratat faza. M-aşez din nou. Scaunul scârţâie iar, eu scot telefonul să dau repede un tweet.„Tineretu´ ăsta” aud şoptindu-se tuşit din stânga mea, în dreapta prietena mea e şi ea pe twitter.

SEOB ar fi trebuit să ţină tot spectacolul în Foaierul galben. De pe locul din rândul al cincilea nu văd decât buclele bine definite ale Romaniţei Iovan, sacoul ei verde din satin şi chelia deluroasă a însoţitorului ei ochelarist, iar, din când în când, pe Bodochi care schimbă feţe-feţe după cum îi dictează personajul.

Chiar şi-aşa, prin ochii unei diletante care nu citise nici drama lui Puşkin, nici piesa lui Shaffer, iar de filmul lui Forman aflasem cu doar 5 minute înainte de spectacol, Amadeus a fost o reprezentaţie de efect.

Imaginarul lui Ţop a jubilat simpatic de la experienţa „sex, drugs and Marilyn Manson”, din Natural Born Fuckers (singura piesă a regizorului pe care eu am reuşit s-o văd), la spectacolul de operă cu Mozart şi Salieri, mai ales în scena Requiem-ului, care a demontat, parcă pentru mine, cu încetinitorul, procesul creaţiei de sunete. M-am întrebat dintotdeauna cum sună muza în urechea compozitorilor. Încă de la orele de audiţie muzicală din gimnaziu, când ma hlizeam cu colegul de bancă, de profesie „imitator de dirijori”.

Bodochi şi Oprea şi-au împărţit cu măiestrie nebunia între cei doi rivali cu cântec, aşa că m-am trezit aplaudând, în picioare, dincolo de revolta ochilor care n-au putut să vadă spectacolul „da capo al fine”.