Ritualurile invidiei. Martiriul perfectiunii
1. UN SALIERI OARECARE. Am putea să-l numim Peter Schaffer. Scrie acest dramaturg englez o piesă în care fictionalizează o rivalitate legendara, dorind să impună un zvon despre moartea lui Mozart. L-a impus. A scris o piesă atât de bună încât, azi, în afară de exegetii seriosi ai acestui compozitor, mai toată lumea crede că Mozart a fost otravit.
2. UN SALIERI SPAȚIAL. Ar apărea la balcon… ca o fantomă, la finalul reprezentatiei, sinele creator in lupta cu nimicnicia umana care-l saboteaza. Piesa lui Schaffer, dar în regia sa surprinzator conturată de ingeniozitatea cu care mizanscena marchează spatii spirituale, folosind geometriile elegante ale Foaierului Galben al Operei Nationale din Bucuresti. Părelnicul Marcel Țop, cel care a mânuit cu foarte mare grijă licenta dramaturgică a lui Schaffer. Țop nu crede zvonul, dar întelege perfect cantitatea de rivalitate artistica dizlocată de jocul sugestiilor.
3. UN SALIERI MAI MARE DECÂT UMBRA SA. Senzualitatea naturala a acestui actor transcende rolul pe care maturitatea si inteligenta sa scenică îl stăpânesc cât se poate de bine. Dar…cine a mai pomenit un Salieri care să vorbească despre abstinentă si renuntare la plăcerile vietii în favoarea creatiei, despre propria sa meschinărie în preajma miracolului componistic mozartian si, totusi, să fie privit cu plăcere si totală întelegere?? Un contre-emploi atât de inspirat induce simpatia publicului pentru personajul detestabil, care tot încearcă să-si justifice puseele de mediocritate asumată printr-o noblete sufletească…ascunsă!! Marius Bodochi străluceste si în rolul unui martir al perfectiunii. Al celui care întelege Geniul în umbra căruia trăieste, dar care nu îl poate accepta. ‘Focul ce nu se stinge niciodată…’
Înainte de a-i critica singura neglijenta din această piesă, trebuie să omagiez extraordinara generozitate cu care MB îi ajută pe toti colegii săi: atentia pe care le-o acordă, finetea cu care jocul său intră în umbră uneori, pentru a le permite si lor să strălucească (Răzvan Oprea, magnific în scena Requiem-ului, vocea Simonidei Lutescu – un ‘elixir al dragostei’, iar prezenta sa scenica ... fascinanta).
4. CÂRCOTELI. Doar pronuntia cuvintelor italiene era defectuoasă la Salieri. Tocmai la personajul care trăise până la 16 ani în Italia? Ar mai fi un defazaj la scenografie (fundal neinspirat, probabil dorea să sugereze 2 coloane de marmură?). În rest, această piesă celebrează inteligenta dramaturgică, muzica divină si anxietătile creatoare.
Deocamdata asa arata un decor cu buget zero... poate ca e inca departe de ceea ce s-a dorit... e ceea ce a fost posibil...
RăspundețiȘtergereOricum vroiam sa va felicit ca sunteti foarte flexibili si chiar va intereseaza ce are publicul de spus, partea cu asezarea scaunelor ati corectat-o, acum sper sa nu fiu subiectiva pentru ca de data asta am prins un loc mai bun, dar mi s-a parut ca e cu mult mai bine folosit spatiul unde sunt puse scaunele si am remarcat si pernutele ;) felicitari. Cat despre decor, eu una nici nu l-am observat cu atentie (ma refer la fundal, pentru ca restul e foarte ingenios, scaunele de exemplu), n-am avut timp de cate se intampla pe scena. :lol:
RăspundețiȘtergereLa Andi pe blog am vazut si o reactie de la un coleg de breasla care mi-a placut foarte mult, nu stiu daca l-ati vazut: "Bodochi e gigantic in Salieri!Canta, urla, sopteste, se taraste, plange, rade si cocheteaza cu naturalete doua ore jumatae!Plecaciuni"
Si-mi place si Marcel care vegheaza caci nu-i asa munca continua. ;)
Este foarte urit ca nu se vorbeste mai mult despre solistii operei care au jucat in acest spectacol si care au fost extraordinari(Simonida Lutescu,Mihaela Ispan,Vasile Chisiu,Marius Bolos)
RăspundețiȘtergereBubulina ai dreptate, toata echipa de la Opera este la inaltime, fara ei spectacolul n-ar avea atata succes.
RăspundețiȘtergereEu recunosc ca nu prea merg la opera dar datorita lor o sa incep s-o fac.
PS: Dar ai putea sa ne spui tu mai multe despre ei.